Puţin probabil Vieru să fi dorit comisii de stat

Grigore VieruCînd Grigore Vieru era în viaţă, mulţi, dar foarte mulţi au tras îl el. Acum îi vedem pe aceşti „mulţi”, cu falsa evlavie trasă pe faţă, tot rostind – vai ce om mare am pierdut! Şi politizează tot ce le stă în cale, pînă şi o trecere în nefiinţă a omului-poet, cel care a îndurat în proporţie de două atacuri de cord, toate bădărăniile scrise în presa corcolită de actuala guvernare. Şi tot ei, vor să-l ducă pe Vieru în braţe, chipurile, noi nu am adus omul la istovire, noi usturoi n-am mîncat şi nici din gură nu ne miroase. Urît. Oare chiar sîntem atît de farisei? De ce ne mai declarăm prin toate fibrele corpului creştini, de ce lustruim mănăstirile şi de ce atîta ceară pentru lumînări, dacă din creştinism am făcut foaie de titlu la partid şi mai mult nimic. Fruntaşul Victor Stepaniuc, ani în şir l-a intoxicat pe Grigore Vieru cu limba lui moldovenească, iar azi, acelaşi Victor Stepaniuc e cel mai trist dintre moldoveni. Unde mai pui că, l-au făcut şi responsabil de funerarii. Fireşte, nu e clipa cînd trebuie să fim înrăiţi, numai că, odată şi odată, ar fi cazul să ne obişnuim cu adevărul. Să-l spunem nu că ne plăteşte cineva sau că ne votează cineva, să-l spunem pentru că ni-i dragă dreptatea, să-l spunem pentru că Vieru a pus adevărul la icoană. Uşor de spus şi greu de procedat cum proceda Grigore Vieru. Puţin probabil Vieru să fi dorit comisii de stat, alai guvernamental, mesaje oficiale sterpe, numai de dragul unui eveniment. Ei nu consideră moartea poetului o tragedie, ci un eveniment oarecum oficial, care este pus în protocol. Şi vor veni la capul lui Vieru cu gărzile de corp, parfumaţi şi mereu atenţi la propria imagine, cu herghelii de ziarişti mercenari, cu Mercedes-uri. Păcat că aşa se va întîmpla. Cînd va fi altfel şi noi vom fi alţii?

5 Responses to Puţin probabil Vieru să fi dorit comisii de stat

  1. rezolution says:

    Cred eu , G.Vieru rămâne Geniul . Luptatorul pentru basarabeni , români . Trebuie sa facem tot posibilul ca sa fie la locul de cinste in memoria noastra.
    Si pentru ca tu , Oleg , esti consilier , cred-ca iti dai seama si sunt sigur ca deja te-ai gindit la redenumirea unei strazi din centru .

    PS : Esti bravo , Oleg.
    Imi pare bine ca este un om tare , care poate spune lucrurilor pe nume !

  2. Mihai says:

    Ati dat inca o data cu piciorul in Vieru cand ia-ti permis lui Voronin & Ko sa se apropie de El.

  3. Roman says:

    Salutare…Super postul!

  4. browser says:

    Asa a fost si din pacate va mai fi. Mizeria din noi i-l ucidea pe Grig. Dumnezeul l-a luat ca sa nu ne mai batem joc de el. Domnule Cernei, nu va dati provocat de initiativa de a redenumi vre-o strada (e.g. Puskin). Nu e in stiul Poetului. Cred ca nu i-ar fi placut. El merita o Piata sau o strada noua.

  5. PRO AMN says:

    da, imi place mesajul care este transim, numai ca pun la indoiala bunul simt cu care a fost scris de catre persoane cinice!! Vai, AMN , soare ce luminezi calea betilor Basarabeni, de ce lasi oare norii sa te acopere, mai mult nouri din interio??

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: